Acasă Noutăți Zi decisivă pentru Vlad Pascu. Tânărul drogat află astăzi pentru ce faptă va fi judecat: omor calificat sau ucidere din culpă

Zi decisivă pentru Vlad Pascu. Tânărul drogat află astăzi pentru ce faptă va fi judecat: omor calificat sau ucidere din culpă

de Comunicatul
0 comentariu

Cel de-al treilea termen în procesul lui Vlad Pascu, autorul teribilului accident de la 2 Mai, în urma căruia au murit doi tineri, are loc, joi, la Judecătoria Mangalia. Instanţa ar putea analiza cu acest prilej schimbarea încadrării juridice solicitată de familiile victimelor.

Judecătoria Mangalia a anunţat că acest proces urmează să fie reluat joi, de la ora 10.00. La termenul precedent a fost depusă o cerere de schimbare a încadrării juridice, iar aceasta ar putea fi analizată în această şedinţă. 

Reamintim că Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie a anului trecut, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive. 

La termenul din 14 martie a fost admisă solicitarea lui Pascu de judecare în procedură simplificată, prin care pedeapsa este redusă cu o treime. 

Primul termen în procesul lui Vlad Pascu a avut loc pe 22 februarie, la ora 9.00, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost amânat pentru ora 12.30 deoarece Pascu avea termen şi la Tribunalul Constanţa, pentru a scăpa de arestul preventiv, dar acea cerere a fost respinsă.

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.