Acasă Noutăți Violențe la cel mai mare protest de la Ierusalim de la începutul războiului. Zeci de mii de oameni au cerut demisia lui Netanyahu

Violențe la cel mai mare protest de la Ierusalim de la începutul războiului. Zeci de mii de oameni au cerut demisia lui Netanyahu

de Comunicatul
0 comentariu

Un protest uriaș a avut loc la Ierusalim, cel mai mare de la începutul războiului. Zeci de mii de oameni i-au cerut premierului Netanyahu să demisioneze. 

Postul israelian N12 News a precizat că aceasta pare să fie cel mai mare protest de la începutul războiului. Site-urile de ştiri Haaretz şi Ynet au transmis că manifestaţia a atras zeci de mii de oameni.

Protestatarii au stat până târziu în stradă, au blocat o autostradă și au aprins focuri în mijlocul drumului. Poliția a folosit tunurile cu apă și i-a luat pe sus pe manifestanți, pentru a degaja carosabilul. Grupuri de protestatari, inclusiv unele care au condus demonstraţiile în masă care au zguduit Israelul în 2023, au organizat mitingul în faţa parlamentului, Knesset, cerând organizarea de noi alegeri pentru a înlocui guvernul.

Oamenii cer guvernului de la Ierusalim un acord de încetare a focului, care să garanteze eliberarea ostaticilor încă ținuți captivi de Hamas în Fâșia Gaza. Cer și alegeri anticipate. Guvernul Netanyahu e aspru criticat pentru eșecul de securitate de la masacrul comis pe 7 octombrie, în care 1.200 de oameni au fost uciși și peste 250 luați ostatici.

Un protest uriaș a avut loc la Ierusalim. Zeci de mii de oameni i-au cerut premierului Netanyahu să demisioneze. FOTO: Profimedia Images
Un protest uriaș a avut loc la Ierusalim. Zeci de mii de oameni i-au cerut premierului Netanyahu să demisioneze. FOTO: Profimedia Images

Protestatarii doresc, de asemenea, o împărţire mai echitabilă a poverii serviciului militar obligatoriu pentru majoritatea israelienilor. Aproximativ 600 de soldaţi au fost ucişi până în prezent începând de la atacul Hamas din 7 octombrie şi de la războiul care a urmat în Gaza, cel mai mare număr de victime din ultimii ani în rândul armatei.

Netanyahu a promis că va distruge Hamas și va aduce toți ostaticii acasă. Dar a trecut aproape jumătate de an și încă nu și-a îndeplinit obiectivele.

Războiul Israelului în Gaza a agravat o sursă veche de fricţiune în societate, care nelinişteşte şi guvernul de coaliţie al lui Netanyahu – scutirile acordate studenţilor evrei ultraortodocşi de la seminarii de la îndeplinirea serviciului militar.

În contextul în care termenul limită era 31 martie pentru ca guvernul să vină cu o legislaţie care să rezolve un impas de zeci de ani pe această temă, Netanyahu a depus săptămâna trecută o cerere de ultim moment la Curtea Supremă pentru o amânare de 30 de zile.

Într-o aparentă concesie, Curtea Supremă a dat termen până la 30 aprilie pentru ca oficialii guvernamentali să prezinte argumente suplimentare. Dar, într-o hotărâre provizorie, aceasta a ordonat, de asemenea, suspendarea finanţării de stat pentru elevii de la seminar care ar fi pasibili de recrutare începând de luni.

Editor : G.M.

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.