Acasă Noutăți Vălean, despre cursele anulate de pe Otopeni: „Situația de la TAROM nu e de bun augur. Nu a fost un proces normal de negociere”

Vălean, despre cursele anulate de pe Otopeni: „Situația de la TAROM nu e de bun augur. Nu a fost un proces normal de negociere”

de Comunicatul
0 comentariu

Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, spune despre situaţia creată la TAROM, luni, de unii piloţi care s-au declarat inapţi de zbor că este nepotrivită, explicând că nu a fost planificată, nu a fost anunţată şi nu a fost un proces normal de negociere a condiţiilor de muncă şi a creşterilor salariale, transmite Agerpres.

„În timp ce noi discutăm despre această situaţie la TAROM, Aer Lingus, care este transportatorul naţional al Irlandei, anunţa greve ale piloţilor pentru măriri de salariu, cu 80 de zboruri anulate în acest weekend, diferenţa fiind că acolo lucrurile se anunţă, pasagerii ştiu că urmează un conflict de muncă, îşi plănuiesc într-un fel sau altul călătoriile, nu sunt luaţi prin surprindere. Şi eu cred că ceea ce s-a întâmplat aici la TAROM este, să spun, nepotrivit, apropo de respectul faţă de pasageri şi faţă de companie, care până la urmă este angajatorul piloţilor, pentru că s-au trezit toţi brusc cu o situaţie de criză care nu a fost planificată, nu a fost anunţată, nu a fost un proces normal, să spunem, de negociere a condiţiilor de muncă şi a creşterilor salariale. Înţeleg că lucrurile se negociază şi se vor rezolva”, a susţinut Adina Vălean, în conferinţa de bilanţ de marţi.

Ea a apreciat că situaţia de la TAROM nu este de bun augur în contextul în care compania beneficiază de un ajutor de stat aprobat de Comisia Europeană.

„Ajutorul de stat pentru compania TAROM înseamnă un certificat de sănătate, înseamnă un start de la zero pentru companie. Această aprobare s-a făcut în baza unui plan de restructurare, cu previziuni precise, care este considerat de Comisia Europeană ca fiind un plan bun pentru ca această companie să fie profitabilă. Acum, dacă astfel de situaţii, de demersuri, de cereri de modificare a bugetului companiei pentru una sau alta au un impact negativ asupra planurilor de viitor ale companiei nu ştiu să vă răspund. Este o chestiune care e la nivelul managementului, dar pot să vă spun că nu e de bun augur. În principiu, de abia s-a aprobat acest plan, ar trebui să se ţină de el, să respecte bugete. Astea fiind zise, chestiunile legate de condiţiile de muncă pentru piloţi şi pentru alţi lucrători din domeniul transporturilor sunt chestiuni care sunt în discuţie, în dezbatere şi e necesar să fie rezolvate în general în întreaga Uniune Europeană”, a precizat comisarul.

Vălean e convinsă că TAROM se va ţine de planul de restructurare

Vălean s-a declarat „absolut convinsă” că TAROM se va ţine de planul de restructurare.

„Acordarea ajutorului de stat şi aprobarea lui înseamnă că se creează bazele profitabilităţii ulterioare a companiei. Dacă apar evenimente care diminuează această posibilitate asta nu ţine de acordarea ajutorului de stat, iar angajamentele din plan sunt absolut convinsă că vor fi respectate. Dar ar fi păcat ca atâta timp cât ele au creat bazele pentru profitabilitate ulterior ea să fie diminuată de alte evenimente şi întâmplări care nu sunt previzibile”, a afirmat aceasta.

Potrivit oficialului european, vara anului 2024 va fi una grea, mai ales pentru ţările din sud-estul Europei, iar astfel de situaţii nu sunt de dorit.

„Trebuie să spun că vara asta va fi o vară grea, mai ales pentru ţările din sud-estul Europei. Avem o creştere cu 20% faţă de 2019 a traficului, a volumului de pasageri pe sud-estul Europei, din cauza modificărilor de rute ş.a.m.d. Deci, ne aşteptăm să avem oricum probleme şi atunci astfel de situaţii apărute pe neaşteptate nu ajută. Ultimul cuvânt, drepturile pasagerilor trebuie respectate, deci ei trebuie rerutaţi, trebuie avut grijă de condiţiile în care aşteaptă rerutarea sau un nou bilet. Prin intermediul dumneavoastră le amintesc că pentru zboruri anulate sau întârziate mult au dreptul la compensaţii financiare. Deci, da, toate acestea trebuie respectate pentru că asta este legislaţia şi ar fi bine ca lucrurile să se întâmple într-un mod transparent”, a transmis comisarul.

Compania TAROM a anunţat, marţi dimineaţa, că a încheiat un acord cu personalul navigant pentru derularea operaţiunilor de zbor în regim normal, astfel încât marţi dimineaţa toate zborurile regulate, atât pe rute interne, cât şi externe, se desfăşoară conform programărilor de zbor.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat că TAROM va trebui să despăgubească pasagerii ale căror zboruri au fost anulate în cursul zilei de luni.

Potrivit ministrului, luni s-au declarat „inapţi de zbor” până la 30 de piloţi din aproape 150 de piloţi ai companiei, practic undeva la 20%, iar el a aflat despre această situaţie în cursul nopţii de duminică spre luni.

Editor : Bianca Chirilă

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.