Un comisar de poliție din Vâlcea a fost prins în timp ce primea mită de la patronul unui restaurant. Agentul ar fi primit 2.000 de euro chiar de la patron, pentru a proteja afacerea. A fost ridicat, însă, de o echipă a Direcției Generale Anticorupție și dus la audieri.
Bogdan Băcilă, jurnalist Digi24: Comisarul de poliție din cadrul Serviciului economic al IPJ Vâlcea a fost prins în flagrant sâmbătă în timp ce primea mită 2.000 de euro din partea patronului unui restaurant libanez din Horezu. Mita reprezenta taxa de protecție pe care patronul i-a dat-o. În acel moment au participat și oamenii legii într-o acțiune coordonată de DNA Pitești.
Polițistul a fost ridicat pentru audieri, ulterior a fost reținut pentru 24 de ore iar aseară magistrații Tribunalului Argeș au decis să-l trimită în arest la domiciliu. Polițistul a mai primit și interdicția de a lua legătura cu martorii săi în acest dosar dar și cu denunțătorul, adică patronul restaurantului care i-a dat mita.
Editor : A.C.