Acasă Noutăți Revoltă în Spania. Oamenii l-au numit „asasin” pe regele Felipe, în timp ce aruncau cu noroi și lemne spre el. „Ne-ați abandonat”

Revoltă în Spania. Oamenii l-au numit „asasin” pe regele Felipe, în timp ce aruncau cu noroi și lemne spre el. „Ne-ați abandonat”

de Comunicatul
0 comentariu

Imagini dramatice după inundațiile din Spania. Regele Felipe a fost pe punctul să fie linșat de mulțimea furioasă, în timpul vizitei din Paiporta, una dintre localitățile lovite de viitură. Sute de oameni au aruncat cu noroi și lemne spre regele Spaniei și soția sa, regina Letizia, pe care i-au numit „asasini”, acuzându-i de trădare. Ca să îi protejeze, gărzile de corp au făcut scut uman în jurul suitei regale.

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei şi soţia sa, regina Letizia, au vizitat duminică, 3 noiembrie, orașul Paiporta, în sud-estul Spaniei, unde sunt aşteptate noi ploi abundente după inundaţiile fără precedent de la începutul acestei săptămâni, care s-au soldat deja cu cel puţin 217 morţi. Suita regală a fost atacată cu noroi de mulţimea furioasă la Poiporta.

Sute de oameni s-au adunat acolo, au aruncat cu noroi, lemne și tot felul de obiecte înspre suita regală. Mulțimea a fost extrem de furioasă, a făcut acuzații de trădare asupra regelui și reginei și, ca să-i protejeze, gărzile de corp au făcut scut uman în jurul lor.

Cu faţa şi hainele pline de noroi, regele Felipe al VI-lea şi regina Letizia au fost nevoiţi să îşi încheie duminică vizita la Paiporta, epicentrul inundaţiilor care au afectat Spania, relatează News.ro.

Suveranii au încercat să vorbească cu locuitorii şi să calmeze furia acestora, îndreptată în special împotriva premierului socialist Pedro Sanchez şi a preşedintelui de dreapta al regiunii Valencia, Carlos Mazon, înainte de a pleca definitiv.

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei şi premierul Pedro Sanchez au fost întâmpinaţi duminică cu strigăte: „Asasini!”, la Paiporta, ostilitatea locuitorilor fiind îndreptată în special împotriva preşedintelui de dreapta al regiunii Valencia, Carlos Mazon, şi a premierului socialist Pedro Sanchez.

„Mazon, demisionează!”, a strigat mulţimea care a acuzat autorităţile că i-au abandonat în cele mai grele momente.

Însoţiţi de prim-ministrul Pedro Sanchez şi de preşedintele regiunii, Carlos Mazon, suveranii au ajuns puţin după prânz în Paiporta, o municipalitate cu aproximativ 25.000 de locuitori de la periferia Valenciei, una dintre cele mai afectate de intemperii.

Suveranii au vizitat centrul de criză înfiinţat de autorităţi, unde au primit ultimele informaţii privind operaţiunile de salvare, a precizat Casa Regală într-un mesaj pe X. Aceştia urmează să se deplaseze apoi la Chiva, un alt oraş de lângă Valencia care a fost grav afectat de tragedie.

Vizita lor are loc în timp ce Agenţia meteorologică spaniolă a emis o nouă alertă de cod portocaliu pentru ploi abundente în regiunea Valencia, în timp ce o alertă de cod roșu a fost emisă şi pentru provincia Almeria, în Andaluzia.

Autorităţile se aşteaptă ca numărul morţilor să crească. „Există încă subsoluri sau garaje, parcări inundate care trebuie curăţate şi este previzibil că vor exista persoane decedate în aceste spaţii”, a declarat ministrul Transporturilor, Oscar Puente, într-un mesaj pe X.

Potrivit lui Puente, bilanţul morţilor s-a modificat relativ puţin în ultimele 48 de ore, deoarece serviciile de urgenţă au explorat mai întâi „zonele cele mai accesibile”, situate „la suprafaţă”.

La Vatican, Papa Francisc a declarat duminică că se „roagă pentru Valencia şi pentru ceilalţi oameni din Spania care suferă atât de mult în acest moment”.

Autorităţile se aşteaptă ca numărul morţilor să crească

„Există încă subsoluri sau garaje, parcări inundate care trebuie curăţate şi este previzibil că vor exista persoane decedate în aceste spaţii”, a declarat ministrul Transporturilor, Oscar Puente, într-un mesaj pe X.

Potrivit lui Puente, bilanţul morţilor s-a modificat relativ puţin în ultimele 48 de ore, deoarece serviciile de urgenţă au explorat mai întâi „zonele cele mai accesibile”, situate „la suprafaţă”.

La Vatican, Papa Francisc a declarat duminică că se „roagă pentru Valencia şi pentru ceilalţi oameni din Spania care suferă atât de mult în acest moment”.

Pe teren, populaţia continuă să se confrunte cu o situaţie dramatică, numeroase infrastructuri de transport şi telecomunicaţii fiind distruse sau nefuncţionale. În multe localităţi, mormanele de maşini şi resturile noroioase încă împânzesc drumurile.

„Mă simt ca la sfârşitul lumii”

„Facem curăţenie de trei zile. Totul este acoperit de noroi”, a declarat pentru AFP Helena Danna Daniella, proprietara unui bar-restaurant din Chiva.

„Mă simt ca la sfârşitul lumii”, a adăugat femeia în vârstă de 30 de ani, spunând că este încă în stare de şoc, la cinci zile după intemperii.

Oamenii prinşi de apele învolburate „cereau ajutor şi noi nu puteam face nimic. Te înnebuneşte. Cauţi răspunsuri şi nu le găseşti”.

Confruntat cu acest haos, Sanchez anunţase sâmbătă , 2 noiembrie, că urmează să trimită 5.000 de soldaţi suplimentari în regiune, crescând efectivele acestora la 7.500.

„Este cea mai mare desfăşurare de forţe armate făcută vreodată în Spania pe timp de pace”, potrivit spuselor sale.

Pe lângă aceşti soldaţi, există 5.000 de poliţişti şi gărzi civile care îi sprijină pe cei 5.000 de colegi deja prezenţi pe teren.

100 de persoane arestate pentru furt

În plus, 20 de noi arestări au fost efectuate sâmbătă seara pentru furt şi jaf, a anunţat poliţia, ceea ce ridică la aproximativ 100 numărul total de persoane arestate pentru astfel de infracţiuni începând de miercuri.

„Ne confruntăm cu provocarea vieţii noastre”, a declarat Mazon, preşedintele conservator al regiunii Valencia, foarte criticat pentru întârzierea cu care departamentele sale au trimis marţi seara o avertizare telefonică locuitorilor.

În centrul Valenciei, care a fost cruţat de intemperii, mii de locuitori s-au adunat din nou duminică dimineaţa cu lopeţi şi mături pentru a merge în comunele învecinate pentru a-i ajuta pe cei afectaţi.

Cu toate acestea, guvernul valencian a decis să limiteze la 2.000 numărul de voluntari autorizaţi să se deplaseze în aceste localităţi, pentru a evita problemele de aglomeraţie cu care s-au confruntat autorităţile vineri şi sâmbătă.

Editor : Ș.A.

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.