Primele imagini cu ATACUL de la bancă! Individul care a amenințat cu pistolul trei angajați, de negăsit! Jaf ARMAT în stil mafiot, la Iași
Jaf armat în Iași! Un individ deghizat a dat buzna peste angajații unei bănci și i-a amenințat cu un pistol. Bărbatul nu a reușit să găsească bani, așa că a fugit. Acum, oamenii legii fac cercetări pentru a da de urma individului. O echipă de criminaliști a prelevat amprente de la fața locului, iar sursele spun că există deja un suspect. Realitatea PLUS a difuzat primele imagini, în exclusivitate, din momentul atacului. Atenție, urmează ilustrații cu puternic impact emoțional.
Bărbatul, despre care se spune că are în jur de 40 de ani, a intrat în sediul băncii în jurul orei cinci după-amiaza. Pe cap avea o șapcă, purta o barbă falsă și ochelari de soare. Acesta i-a amenințat pe angajații sucursalei cu un pistol, dar când a văzut că nu sunt bani, s-a panicat și a fugit.
Conform regulamentului, cei trei salariați care se aflau în bancă nu au apăsat butonul de panică decât după ce hoțul a plecat. Din fericire, niciunul dintre ei nu a fost rănit.
Polițiștii fac acum cercetări pentru a-i da de urmă individului care a comis fapta, iar sursele spun că au deja un suspect. Oamenii legii încearcă să vadă ce traseu ar fi putut să parcurgă individul după ce a plecat de la bancă. O echipă de criminaliști a cercetat cu atenție locul pentru amprente și au fost ridicate înregistrările camerelor de supraveghere.