Duminică, Israelul a afirmat că incidentul a fost “un act iranian de terorism”, cu consecinţe pentru securitatea maritimă internaţională. Nava aparţine Marii Britanii şi este operată de niponi, transmite Bloomberg, informează Agerpres.
Luni dimineaţa, la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna următoare au urcat cu 6,9%, apoi s-a înregistrat un avans de 3,4%, la 46,58 euro pentru un Megawatt-oră (MWh). Creşterea vine după patru sesiuni de scăderi ale preţurilor europene la gaze naturale.
În cea mai mare parte a nord-vestului Europei temperaturile ar urma să scadă spre finalul lunii sub nivelul normal, ceea ce ar putea majora cererea pentru încălzire. Separat, capturarea navei în sudul Mării Roşii sporeşte temerile că războiul Israel-Hamas ar putea duce la perturbări mai extinse ale transportului maritim.
Până acum, transporturile de produse energetice au fost în mare parte neafectate de conflictul din Orientul Mijlociu, dar Marea Roşie, inclusiv Canalul Suez, sunt una dintre cele mai aglomerate rute maritime din lume. Petrolierele din Qatar – un exportator cheie de gaze naturale lichefiate (GNL) – trec în mod regulat prin regiune, în drumul lor spre Europa. “În prezent, orice ar putea deveni, teoretic, o problemă, pare să ducă la o creştere de preţuri. În mod potenţial conflictul s-ar putea extinde şi ar putea perturba fluxurile din Qatar spre Europa, dar în prezent nu sunt indicii că s-ar întâmpla aşa ceva”, a apreciat Jonathan Stern, cercetător principal invitat la Oxford Institute for Energy Studies.
Şi piaţa petrolului se confruntă cu dificultăţi
În septembrie, cotaţia barilului de ţiţei a ajuns la 98 de dolari, cel mai ridicat nivel din 2023, dar de atunci a scăzut, ajungând la aproximativ 80 de dolari. Temerile privind evoluţia economiei şi cererea au afectat preţurile, în pofida sprijinului de pe urma reducerilor de producţie decise de OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii) şi a conflictului din Orientul Mijlociu. Viitoarea reuniune a OPEC+ este programată în 26 noiembrie, la Viena, iar analiştii urmăresc cu atenţie declaraţiile principalilor producători de petrol.
Europa se pregăteşte de iarnă cu capacităţile de stocare a gazelor pline şi importuri masive de GNL, dar continentul rămâne vulnerabil la riscurile de aprovizionare, după ce criza energiei de anul trecut a redus semnificativ fluxurile de gaze ruseşti.