Într-un sat, odată, între mulţi necredincioşi se afla si un om al lui Dumnezeu…
Vremurile erau grele şi oamenii se frământau şi se jeluiau, de nu mai isprăveau.
Singur numai credinciosul era liniştit şi-şi căuta de treabă. Într-o zi, unul din consătenii lui îi zise:
– Cum de poţi sta tu aşa?
Iar el i-a răspuns:
– Întocmai ca voi sunt şi eu, dar eu fac ceva în fiecare zi, care mă scoate de sub nevoie…?
– Ce anume?
– În fiecare dimineaţă, mai înainte să pornesc la treabă, privesc în trei părţi. Mai întâi mă uit în sus, ca să-mi aduc aminte că acolo e Dumnezeu şi mă rog lui. Apoi privesc în pământ, ca să-mi aduc aminte că peste puţină vreme am să mă cobor în el, şi pe urmă, privesc împrejur şi văd pe alţii cari-s şi mai necăjiţi şi mai săraci decât mine… Şi aşa, pornesc la treabă, mai uşor şi mai îmbunat.
Citește continuarea pe realitateaspirituala.net.
