Ministrul german de externe, Annalena Baerbock, a anunţat că Berlinul l-a convocat joi pe ambasadorul Rusiei după expulzarea a doi jurnalişti de la postul public german ARD, relatează AFP.
“Expulzarea colaboratorilor ARD de către Rusia este inacceptabilă, iar motivele invocate sunt pur şi simplu false şi înşelătoare. Condamnăm fără echivoc acest lucru, motiv pentru care l-am convocat astăzi pe ambasadorul Rusiei”, a declarat şefa diplomaţiei germane, în cadrul unei conferinţe de presă.
Moscova a anunţat miercuri expulzarea celor doi jurnalişti germani “ca răspuns” la închiderea anunţată a biroului german al postului public rus de televiziune “Pervîi Kanal” (Canalul 1) la ordinul Berlinului, deşi Germania neagă că ar fi dat o asemenea dispoziţie.
O purtătoare de cuvânt a guvernului german a declarat că Berlinul “nu a închis biroul” postului Pervîi Kanal şi a asigurat că jurnaliştii ruşi îşi pot desfăşura activitatea în Germania “în mod liber şi fără îngrădire”.
Ministerul de Externe german a precizat ulterior că celor doi ziarişti ruşi li s-a refuzat prelungirea permisului de şedere în Germania, explicând că “decizia a fost luată de autoritatea locală competentă”.
“Este pur şi simplu fals (să spui) că avem în Germania sau în Europa o restricţie a libertăţii presei”, a insistat joi Baerbock.
Cei doi jurnalişti ruşi ale căror permise de şedere nu au fost prelungite “pot face recurs la această decizie, şi tocmai asta este ceea ce face diferenţa între o procedură de stat de drept şi o decizie arbitrară”, a subliniat ea.
Postul public rus de televiziune “Pervîi Kanal” (Canalul 1) este una dintre cele mai vocale mass-media care apără conflictul lansat de Kremlin în Ucraina, în februarie 2022.
Editor : S.S.