Acasă Noutăți Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene alocă în luna decembrie o nouă tranșă de 250 lei pentru alimente pentru 2,6 milioane de români

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene alocă în luna decembrie o nouă tranșă de 250 lei pentru alimente pentru 2,6 milioane de români

de Comunicatul
0 comentariu

Potrivit MIPE, începând cu data de 12 decembrie, cardurile pentru alimente (tichetele sociale) vor fi încărcate cu suma de 250 de lei, iar beneficiarii acestui sprijin sunt:

• Persoanele cu dizabilităţi (copii şi adulţi) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;

• Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, cu venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei;

• Familiile monoparentale, cu venituri lunare realizate pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei;

• Familiile şi persoanele singure care beneficiază de ajutor de incluziune, în conformitate cu prevederile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune;

• Pensionarii sistemului public de pensii, ai caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi speciale, ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.210 lei;

• Persoanele fără adăpost, conform legislaţiei în vigoare.

 „Ne asigurăm că sprijinul ajunge la timp şi contribuie la un trai decent pentru cei care au cea mai mare nevoie de el. Până la finalul anului, 2,6 milioane de beneficiari vor primi această nouă tranşă pentru alimente, foarte utilă în perioada sărbătorilor”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Măsura este finanţată prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 115 din 14 decembrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, combaterea evaziunii fiscale şi consolidarea fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.