Luna iunie 2024 a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Grecia, a precizat marţi directorul Observatorului Naţional din Atena, Kostas Lagouvardos. Temperaturile medii au crescut cu 3,8 grade Celsius în ultimii 30 de ani.
“Luna iunie a anului 2024 a fost caracterizată de perioade lungi cu temperaturi crescute timp de multe zile, depăşind cu mult temperaturile sezoniere normale în toată ţara”, a afirmat Kostas Lagouvardos, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
La rândul său, Kostas Synolakis, preşedintele comisiei pentru schimbări climatice, a declarat pentru televiziunea publică Ert că “au fost înregistrate temperaturi ridicate care au depăşit media cu 3,8 grade Celsius”.
“Iunie 2024 este luna iunie cea mai caldă înregistrată vreodată în Grecia, depăşind cu +3,8°C valoarea medie pentru perioada 1991-2020 şi cu +2°C luna iunie 2012”, recordul precedent pentru această lună, a precizat Kostas Lagouvardos.
În timp ce temperaturile normale de iunie în Grecia nu depăşesc 30-31°C, “în acest iunie am avut temperaturi de 35°C şi o caniculă la mijlocul lunii iunie cu temperaturi de peste 40°C”, a explicat el.
Obişnuită cu valuri de căldură, Grecia se pregăteşte de săptămâni întregi pentru o vară deosebit de dificilă din punct de vedere al caniculei şi al incendiilor de pădure după ce a avut cea mai caldă iarnă din istoria sa.
Ţara a suferit deja în iunie “de peste două ori mai multe” incendii decât în aceeaşi lună în 2023 din cauza temperaturilor deosebit de ridicate, a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului, Pavlos Marinakis.
În 2023, în Grecia au fost incendii devastatoare şi un val de caniculă timp de două săptămâni, când temperatura a depăşit 40°C, fără precedent în ceea ce priveşte durata.
Editor : I.C