Gest halucinant al interlopului Elvis Pian, membru al temutului clan Duduianu. După ce a fugit din România, pentru a scăpa de o condamnare cu executare, a reușit să intre ilegal pe teritoriul Statelor Unite, iar acum cere AZIL POLITIC. Această formă de protecție se acordă persoanelor care sunt prigonite din cauza convingerilor sau acțiunilor politice.
Elvis, fratele lui Emi Pian, ar fi cerut azil politic în SUA, după ce a fugit din România pentru a scăpa de condamnare într-un dosar pentru furt calificat, șantaj și favorizarea făptuitorului.
Interlopul urma să se prezinte în ziua de 12 februarie la proces, dar între timp a fugit în Statele Unite. Potrivit unor surse, Elvis Pian a ajuns în Mexic și de acolo a trecut fraudulos frontiera în SUA, unde a fost prins și reținut, anunță un post TV.
Elvis Pian ar fi cerut deja azil politic, un subterfugiu la care apelează mulți imigranți, deoarece în perioada de timp în care se verifică temeinicia reclamație, aceștia primesc acte provizorii. Astfel de proceduri pot dura uneori mai mulți ani.
Cu doar câteva zile în urmă, Florin Salam i-a făcut o dedicație lui Elvis Pian, “arestat în America”.
Familia Pian a devenit extrem de cunoscută după ce unul dintre liderii ei, Emi Pian, a fost ucis de un rival dintr-un alt clan.