Acasă Noutăți Elevă luată cu ambulanța de la liceu în Ploiești. A inspirat spray lacrimogen

Elevă luată cu ambulanța de la liceu în Ploiești. A inspirat spray lacrimogen

de Comunicatul
0 comentariu

O elevă a Liceului Tehnologic ”1 Mai” din Ploieşti a ajuns la cabinetul medical al şcolii, marţi, acuzând stări de rău după ce în incinta şcolii a fost utilizat, cel mai probabil, un spray iritant-lacrimogen. Asistentul medical al şcolii a anunţat Poliţia, care a ridicat imaginile surprinse de camerele de supraveghere şi face verificări pentru a stabili cine a folosit spray-ul.

„La data de 14 mai a.c., în jurul orei 11,30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi de către un bărbat, în calitate de asistent medical al unei unităţi de învăţământ din municipiu, că o persoană s-a prezentat la sediul cabinetului ca urmare a intrării în contact cu o substanţă dintr-un spray iritant lacrimogen. În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, din primele verificări stabilindu-se faptul că, în jurul orei 11,15, o elevă de 16 ani, ieşind din clasă pentru a merge la grupul sanitar, ar fi simţit, pe hol, un miros intens-înţepător care i-a provocat o stare de rău, la faţa locului ajungând un echipaj medical care a preluat-o pe tânără”, a transmis Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.

Surse au precizat că incidentul s-a petrecut la Liceul Tehnologic “1 Mai” şi că au fost evacuate clasele de pe holul respectiv. Cercetările continuă pentru stabilirea situaţiei de fapt şi identificarea persoanei bănuite de folosirea spray-ului iritant lacrimogen, urmând a fi luate măsurile legale în consecinţă.

Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase. 

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.