Acasă Noutăți Donald Trump și-a păcălit susținătorii, de 1 aprilie, cu mesaje pe telefon și e-mail și le-a cerut din nou bani

Donald Trump și-a păcălit susținătorii, de 1 aprilie, cu mesaje pe telefon și e-mail și le-a cerut din nou bani

de Comunicatul
0 comentariu

Donald Trump, fost președinte al Statelor Unite și actualul candidat republican la alegerile din noiembrie, i-a păcălit pe susținătorii săi cu un mesaj în care anunța că-și „suspendă campania”. Prin această „glumă” Trump speră să obțină noi donații, în condițiile în care are nevoie de bani pentru campanie și pentru a-și plăti cauțiunea masivă.

Fostul preşedinte, care încearcă să-l înlăture pe democratul Joe Biden de la Casa Albă, a trimis acest scurt text alegătorilor săi prin e-mail şi SMS împreună cu un link. Accesând mesajul, susţinătorii săi au ajuns pe un site şi li s-a cerut să doneze 5.500 sau 3.300 de dolari pentru campania electorală.

„Chiar credeaţi că îmi voi suspenda campania? Păcăleală de 1 aprilie!”, a scris Trump cu majuscule. De câţiva ani, alegătorii americani au fost asaltaţi cu SMS-uri, e-mailuri şi apeluri în care li se cerea să contribuie financiar la candidaturi.

Acest lucru obligă echipele candidaţilor să fie din ce în ce mai creative pentru a ieşi în evidenţă. Într-o ţară în care victoriile electorale se câştigă cu miliarde de dolari, donaţiile pe care le adună sunt extrem de preţioase.

Editor : Adrian Dumitru

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.