Acasă Noutăți Decizia fără precedent. Ce se întâmplă cu românii din Anglia care vor rambursarea TVA

Decizia fără precedent. Ce se întâmplă cu românii din Anglia care vor rambursarea TVA

de Comunicatul
0 comentariu
Foto/Arhivă/Profimedia
Foto/Arhivă/Profimedia

Persoanele impozabile din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (UK) vor beneficia de rambursarea TVA pe care au plătit-o în România, potrivit prevederilor Directivei a 13-a.

Potrivit unui comunicat al Executivului, prin acest memorandum, Guvernul adoptă o declaraţie de reciprocitate, în baza căreia persoanele impozabile din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord vor beneficia de rambursarea TVA plătită în România.

“Acestea vor putea beneficia de rambursarea TVA începând cu data intrării în vigoare a memorandumului, ca şi în cazul celorlalte state non-UE cu care România a semnat declaraţii de reciprocitate, precum Turcia, Serbia, Norvegia şi Elveţia. Măsura este luată în contextul în care UK nu mai este membră a Uniunii Europene, iar perioada de tranziţie în care este aplicabilă legislaţia UE în materie de TVA s-a încheiat”, se arată în comunicat.

De la 1 ianuarie 2021, Marea Britanie are statut de ţară terţă din punct de vedere al TVA, inclusiv în ceea ce priveşte rambursările de TVA, cu excepţia operaţiunilor cu bunuri care intră sub incidenţa Protocolului privind Irlanda/Irlanda de Nord, care face parte din Acordul de retragere, şi pentru care continuă să aplice legislaţia UE în materie de TVA.

REALITATEASPORTIVA.NET


REALITATEASTAR.NET


TABU.RO


You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.