Acasă Noutăți Circulația pe o porțiune din Transalpina va fi oprită în noaptea de miercuri spre joi din cauza căderilor de pietre de pe versanți

Circulația pe o porțiune din Transalpina va fi oprită în noaptea de miercuri spre joi din cauza căderilor de pietre de pe versanți

de Comunicatul
0 comentariu

Circulaţia rutieră pe DN 67C – Transalpina a fost oprită în cursul serii de miercuri în Alba, între localităţile Şugag şi Lacul Tău-Bistra, după ce s-au înregistrat căderi de pietre de pe versant, traficul urmând să fie reluat joi dimineață, a transmis Prefectura Alba.

“În cursul acestei seri, în jurul orei 21:00, s-au înregistrat căderi de pietre de pe versant pe DN 67C între localităţile Şugag şi Lacul Tău-Bistra. În zona kilometrului 105 (aproximativ 10 kilometri mai sus de Şugag), administratorul drumului SDN Alba a luat măsuri pentru oprirea circulaţiei rutiere, în scopul protejării persoanelor care tranzitează zona”, au transmis reprezentanţii Instituţiei Prefectului Alba, potrivit Agerpres.

În zonă s-au efectuat lucrări de degajare a pietrelor de pe drum, însă, din cauza pericolului prezentat de vizibilitatea redusă pe timpul nopţii, acestea au fost sistate, urmând să fie reluate în cursul dimineţii de joi.

Editor : D.R.

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.