Acasă Noutăți Cine este Călin Georgescu, candidatul surpriză care a dat peste cap absolut toate calculele

Cine este Călin Georgescu, candidatul surpriză care a dat peste cap absolut toate calculele

de Comunicatul
0 comentariu

Călin Georgescu, candidatul independent surpriză plasat pe locul al treilea, conform exit poll-urilor după alegerile prezidenţiale, are 62 de ani, și a absolvit facultatea de Agronomie. Georgescu este doctor în pedologie (studiul solurilor).

Înainte de Revoluţie, a fost angajat ca inginer agronom la o întreprindere din Făgăraş, judeţul Braşov.

În 1991, ajunge şef al biroului senatorial pentru Mediu din Parlament. Un an mai târziu, devine consilier al Ministrului Mediului, Marcian Bleahu. La acea vreme, Ion Iliescu era preşedinte, iar Theodor Stolojan ocupa funcţia de prim-ministru, din postura de tehnocrat. Guvernul era dominat de FSN, dar Ministerul Mediului era asumat de Partidul Ecologist.

Între 1993 şi 1996, Călin Georgescu conduce un ONG numit Asociaţia Tineretului Ecologist din România (TER), iar în guvernarea CDR devine secretar general în Ministerul Mediului.

La mijlocul anilor 2000 conduce un departament din cadrul Ministerului de Externe (MAE), apoi ocupă timp de mai mulţi ani diferite funcţii la ONU în domeniul conservării mediului. Astăzi, Călin Georgescu se prezintă ca expert în dezvoltare durabilă şi este profesor asociat la Universitatea din Piteşti.

În plan politic, numele său a fost vehiculat pentru prima dată în spaţiul public în primăvara anului 2012, când ar fi trebuit să devină premier după căderea Guvernului Boc. N-a fost numit.

După tragedia de la Colectiv, care a dus la căderea Guvernului Ponta, a fost propus din nou prim-ministru, de mai multe persoane publice cu vederi naţionaliste, în frunte cu actorul Dan Puric. N-a fost numit.

În decembrie 2020, AUR, partid abia intrat în Parlament, reprezentând şi el o surpriză, l-a propus oficial pe Călin Georgescu pentru şefia Guvernului. N-a fost numit.

George Simion, liderul AUR, i-a oferit funcţia de preşedinte de onoare al partidului.

Ulterior, Călin Georgescu i-a numit ”eroi” pe liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu şi pe mareşalul nazist Ion Antonescu, vinovat de Holocaustul din România. Procurorii i-au deschis dosar penal, iar Georgescu a plecat din AUR.

În urma unei decizii a Biroului Electoral Central. în ultimele zile de campanie, a fost obligat să înlăture din mediul online toate materialele electorale care nu conţin codul de identificare primit de la AEP.

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.