Acasă Noutăți Ce spune primarul Nicușor Dan despre demolarea construcțiilor ilegale din București

Ce spune primarul Nicușor Dan despre demolarea construcțiilor ilegale din București

de Comunicatul
0 comentariu

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a estimat, vineri, că în Bucureşti există mii de clădiri „cu ilegalităţi mai mari sau mai mici”, dar a apreciat că ar trebui demolate, cu titlu de exemplu, doar cele în care a fost „sfidată” decizia autorităţilor sau a instanţei, transmite Agerpres.

Precizările au fost făcute on-line, într-un dialog cu bucureştenii, după ce edilul a fost întrebat dacă ar trebui demolate construcţiile ilegale.

„Eu estimez că în Bucureşti sunt câteva mii de construcţii ilegale – ilegalităţi mai mari sau mai mici – nu cred că e rezonabil să ne gândim să demolăm mii de clădiri din Bucureşti. Cred că e suficient ca în viitor să respectăm legea şi reglementările şi cred că e suficient să dăm nişte exemple – cum ar fi Cathedral Plaza, cum ar fi câteva imobile în care, sfidând fie decizia autorităţilor, fie decizia instanţei, investitorii s-au grăbit să construiască – şi să ne uităm în viitor mai mult decât în trecut”, a spus edilul general.

În ce priveşte curăţenia la Piaţa Unirii, Nicuşor Dan a declarat că aceasta trebuia asigurată de către Primăria Sectorului 3. El a menţionat că Poliţia Locală a Capitalei a aplicat mai multe zeci de amenzi pentru faptul că nu a fost asigurată curăţenia în zona centrală a oraşului, dar că acest lucru nu a avut „niciun efect”.

„Întreaga curăţenie stradală, mai puţin liniile de tramvai şi refugiile de tramvai, este atributul primarilor de sector – evident, fiecare în sectorul pe care îl gestionează. Şi singura noastră posibilitate este de a amenda – amenda maximă 5.000 de lei – pe care am dat-o de câteva zeci de ori, dar bineînţeles că ea nu are niciun efect. Deci la Piaţa Unirii şi în toată zona din spatele Magazinului Cocor şi toate cele pe care le cunosc foarte bine face sau nu face curat primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă”, a spus Nicuşor Dan.

În ce priveşte Centrul Vechi, Nicuşor Dan a precizat că zona din spatele Magazinului Cocor se află „într-o stare foarte rea”, dar că este necesară o schimbare a infrastructurii în ansamblul său şi că nu au existat banii necesari.

„Există Centrul vechi Lipscani şi există Centrul vechi de vizavi, din spatele Magazinului Cocor, care este într-o stare foarte rea. În ce priveşte zona Lipscani, sunt mai multe probleme. Este problema pavajului, este problema clădirilor şi este problema teraselor. Dacă vorbim de problema pavajului, am preluat şi aici nişte lucrări care nu fuseseră recepţionate şi a fost o muncă administrativă consistentă pentru a convinge firmele acelea să vină să remedieze; bineînţeles că nu a existat niciun contract de mentenanţă, nu a existat o garanţie, deci a fost complicat. Undeva în anul 2022 am fost bine cu pavajul, după care – aici este o deficienţă a noastră – pentru acele porţiuni de pavaj care au sărit nu am reacţionat suficient de rapid”, a spus edilul general.

În ce priveşte terasele, el a precizat că autoritatea locală va lua măsuri, după ce operatorilor economici li s-a cerut să se conformeze reglementărilor în vigoare, dar mulţi nu au făcut-o.

„În ce priveşte terasele, este din nou o întârziere a noastră. Este o stare de ilegalitate care vine de 10-20 de ani şi nu am vrut să fim foarte brutali cu nişte activităţi economice. Am avut nişte întâlniri cu operatorii economici de acolo. Le-am spus să se conformeze; mulţi dintre ei nu s-au conformat şi la un moment dat o să intervenim, pentru că i-am prevenit deja de mai bine de un an. Cred că în această toamnă vom interveni, astfel încât să respectăm ordinea, măsurile de siguranţă, accesul pompierilor în zona Lipscani. Dacă vorbim de zona cealaltă, peste drum de bulevard, acolo nu putem să facem asfaltul înainte de a schimba infrastructura. Apă, canal… toate astea sunt extrem de deteriorate. Din păcate, este o lucrare scumpă şi nu am avut bani până în momentul acesta”, a mai spus primarul Capitalei.

Editor : A.C.

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.