Acasă Noutăți Cătălin Cîrstoiu, dezvăluiri incredibile despre legăturile familiei sale cu politica: Ce spune despre tatăl și bunicul său

Cătălin Cîrstoiu, dezvăluiri incredibile despre legăturile familiei sale cu politica: Ce spune despre tatăl și bunicul său

de Comunicatul
0 comentariu

”Tatăl meu a avut două mandate de deputat, a fost preşedintele Comisiei de administraţie publică din Camera Deputaţilor şi chiar Legea Administraţiei publice locale cumva e creaţia lui, munca de echipă de la Parlament. Conducea acea comisie care a redactat legea. părinţii mei m-au învăţat să respect valorile frumoase ale vieţii, aşa cum e viaţa, mi-au creat un mediu în care m-am simţit întotdeauna bine, un mediu cald, m-au stimulat să învăţ, m-au stimulat să citesc şi asta am făcut. Nu am avut tangenţă cu lumea asta (politică – n.r.) decât aşa, auzind discuţiile din casă”, afirmă Cătălin Cîrstoiu la un post TV.

Candidatul Alianței PSD-PNL la Capitală a mărturisit că străbunicul său, absolvent de Drept, a fost fiul adoptiv al lui Ion Mihalache, fost ministru şi unul dintre fondatorii Partidului Ţărănesc. 

„Sigur, în familie există şi lucruri mai triste în care ne-a adus politica, pentru că Ion Mihalache nu avea copii, iar verişoara lui primară avea un băiat, cel mai mare băiat, pe care practic Mihalache l-a adoptat de la câţiva ani şi l-a crescut. Bunicul meu a fost absolventul Facultăţii de Drept în 1927. Amintirile de familie din acea perioadă există, dar, cumva au fost amputate, ca să folosesc tot un termen ortopedic, de ce a urmat după 1947”, a adăugat Cîrstoiu. 

Acesta a mărturisit să bunica tatălui său a fost prima care a cules cântece din zona Muscelului şi le-a păstrat. 

Medicul spune că are talent la muzică, ştie să cânte la pian, iar bunicii săi voiau să devină avocat. 

„Dar eu m-am simţit mai apropiat de latura asta umană a existenţei, pentru că am fost fascinat de medicină”, a mai spus medicul.

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.