Acasă Noutăți Biden e optimist: „Democrații vor respinge extremismul, așa cum au făcut-o și francezii”. Ce spune despre Trump

Biden e optimist: „Democrații vor respinge extremismul, așa cum au făcut-o și francezii”. Ce spune despre Trump

de Comunicatul
0 comentariu

Joe Biden a afirmat luni că Franţa a „respins extremismul” la alegerile sale parlamentare şi că „democraţii îl vor respinge şi ei” în Statele Unite la prezidenţialele din acest an, notează AFP, citată de Agerpres.

„Nu am cunoscut în viaţa mea un candidat care să fi fost mai extremist decât Donald Trump”, a declarat preşedintele democrat, referitor la predecesorul său republican cu care se va confrunta în noiembrie.

„Privind alegerile (din Franţa), este clar că extrema dreaptă nu a obţinut rezultatul dorit, iar compromisul într-o democraţie trebuie să rămână cuvântul de ordine, aşa cum este cazul şi aici în Statele Unite. Franţa este un aliat preţios al NATO, iar preşedintele (Biden) aşteaptă cu nerăbdare să lucreze în continuare cu preşedintele Macron şi echipa sa”, a adăugat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, într-un briefing de presă.

Summitul NATO, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înfiinţarea a Organizaţiei Nord-Atlantice, va avea loc de marţi până joi în capitala Statelor Unite, Washington.

La aceasta sunt aşteptaţi mai mulţi lideri, printre care şi Emmanuel Macron.

Editor : Bianca Chirilă

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.