Acasă Noutăți Avion de mici dimensiuni, prăbușit în Austria. Cel puțin două persoane au murit

Avion de mici dimensiuni, prăbușit în Austria. Cel puțin două persoane au murit

de Comunicatul
0 comentariu

Cel puţin două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Austria, a anunţat poliţia sâmbătă, conform dpa, citată de Agerpres. În urma impactului cu solul, aparatul de zbor a luat foc.

Deocamdată, nu este clar încă ce tip de aeronavă a fost implicată în accidentul de sâmbătă după-amiază de lângă oraşul Krimml, la est de Innsbruck.

Un purtător de cuvânt al poliţiei austriece a anunțat că vremea era bună în momentul producerii accidentului aviatic. Impactul a provocat un incendiu la locul tragediei, în care și-au pierdut viața două persoane.

Pompierii au precizat că avionul a aterizat pe un teren accidentat, iar focul s-a răspândit în pădurea din apropiere.

Echipele de intervenţie din cea mai apropiată zonă au fost chemate să ajute la stingerea flăcărilor.

Un incident similar a avut loc la sfârșitul lunii mai, în Germania. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o casă, în orașul Korschenbroich din vestul țării, situat în apropiere de frontiera cu Olanda. Cel puțin două persoane, între care și pilotul, au murit, relatează Deutsche Welle.

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.