Acasă Noutăți Atenționare de călătorie de la MAE: Restricţii de circulaţie pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei Giurgiu – Ruse

Atenționare de călătorie de la MAE: Restricţii de circulaţie pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei Giurgiu – Ruse

de Comunicatul
0 comentariu

Activităţile de reparaţie sunt prevăzute să dureze timp de 730 de zile, fără ca acest fapt să ducă la oprirea traficului rutier pe pod, precizează MAE, într-un comunicat transmis Agerpres.

Într-o primă etapă a reparaţiilor, circulaţia rutieră pe pod va fi restricţionată pe sensul de intrare în Bulgaria şi, ulterior, pe sensul de ieşire din Bulgaria, pe direcţia către România.

Activităţile de reparaţie se vor efectua, ca regulă, pe timpul zilei, pe segmente rutiere de 400 de metri şi vor implica organizarea şi reglementarea temporară a circulaţiei rutiere pe pod, pe tronsonul rutier bulgar, pe o singură bandă, cu regim asigurat de accesibilitate alternativă a autovehiculelor şi de semnalizare prin sisteme de semafoare adaptive, indicatoare rutiere şi personal de dirijare.

MAE le recomandă cetăţenilor români să conducă preventiv, cu viteză adecvată, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată şi indicaţiile/semnalele organelor de control aflate la faţa locului şi să ia în considerare posibilitatea măririi timpilor de aşteptare la trecerea frontierei.

În acest context, Ministerul de Externe subliniază importanţa informării corecte a şoferilor români şi achiziţionării în timp util a vinietelor electronice pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Republica Bulgaria, înainte de a intra pe teritoriul bulgar, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Autorităţile bulgare recomandă ca vinieta electronică să fie achiziţionată online prin intermediul website-ului www.bgtoll.bg, cu versiune în limba română: https://www.bgtoll.bg/ro/rovinieta-electronica, sau de la terminalele specifice montate în incinta punctelor de frontieră.

Ministerul de Externe reiterează importanţa respectării regimului legal de viteză pe teritoriul bulgar (în general 50 km/h în localităţi, 90 km/h pe drumurile naţionale şi 140 km/h pe autostradă) şi, mai ales, în zona de acţiune a indicatoarelor cu regim de interzicere/restricţie/limitare de viteză, unde pot fi montate camere fixe sau mobile tip RADAR.

Cum pot să fure hackerii datele bancare de pe telefon: Dacă această funcție este activată riscați să pierdeți totul

MAE le recomandă turiştilor români care aleg să revină în ţară prin PCTF Ruse să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod şi anume 2 euro sau 4 leva, sau să efectueze plata cu cardul bancar, în acest mod putând fi scurtaţi considerabil timpii de aşteptare la procesarea şi eliberarea documentelor justificative tip chitanţe, facturi, bonuri fiscale. De asemenea, în punctele de frontieră bulgare, funcţionează centre de colectare a sumelor de bani provenite din taxe, impozite sau amenzi de circulaţie aplicate pe teritoriul Republicii Bulgaria, care se fac venit la bugetul de stat bulgar. În astfel de cazuri, cetăţenii români identificaţi de sistem sunt obligaţi să îşi achite toate debitele către statul bulgar, plata efectuându-se numai cu card bancar.

Cetăţenii români pot folosi pentru intrarea în România şi celelalte puncte de trecere a frontierei situate la graniţa cu Bulgaria, precum:

* PCTF Vidin – Calafat;

* PCTF Kardam – PCTF Negru Vodă;

* PCTF Silistra – Ostrov Călăraşi;

* PCTF Dobromir – Krushari şi PCTF Kainardzha – Lipniţa (aceste două puncte funcţionează cu orar 8,00 – 20,00 şi doar pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5 t);

* PCTF Nikopol – Turnu Măgurele (ferryboat) (www.feribot-eurobac.ro);

* PCTF Svishtov – Zimnicea (ferryboat) (www.ferry.bg);

* PCTF Oryahovo – Bechet (ferryboat) (www.ferryboat.bg);

* PCTF Aydemir (Silistra) – Chiciu (Călăraşi) (ferryboat) (www.spikaferry.com)

MAE recomandă firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri care tranzitează teritoriul bulgar în această perioadă să ia măsurile adecvate pentru organizarea temeinică a itinerariilor de deplasare şi stabilirii programului de lucru al şoferilor prin luarea în considerare a unor timpi de aşteptare considerabil măriţi la trecerea frontierelor.

Ce înseamnă, de fapt, codul oval de pe ambalajele alimentelor. Informațiile esențiale pe care le putem afla despre produs

Informaţii suplimentare pot fi accesate astfel:

*** cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicaţia gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei “Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop;

*** cu privire la situaţia zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu;

*** cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg;

*** cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiţii de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) şi pe site-ul Agenţiei “Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg;

*** cu privire la e-vigneta şi sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg;

*** cu privire la situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.rohttps://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_rowww.meteoalarm.org, şi www.mae.ro.

Ce a pățit un suporter român care a cumpărat din greșeală bilet în galeria Olandei. „Uite-i pe ai mei unde sunt!”

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.