Acasă Noutăți Ascensiunea extremei drepte în Franța: Partidul Marinei Le Pen obţine mai mult decât dublu faţă de formațiunea lui Macron

Ascensiunea extremei drepte în Franța: Partidul Marinei Le Pen obţine mai mult decât dublu faţă de formațiunea lui Macron

de Comunicatul
0 comentariu

Ascensiunea extremei drepte în Franța: Partidul Marinei Le Pen obţine mai mult decât dublu faţă de formațiunea lui Macron

Partidul Marinei Le Pen, victorie zdrobitoare în alegeri. Foto: Profimedia
Partidul Marinei Le Pen, victorie zdrobitoare în alegeri. Foto: Profimedia

Adunarea Naţională (RN) a Marinei Le Pen, de extremă dreapta, a obţinut între 31,5% şi 32,4% din voturi (31 de mandate) la alegerile europene de duminică din Franţa, mai mult decât dublu faţă de partidul preşedintelui Emmanuel Macron, care se clasează pe locul al doilea cu 15,2% din voturi (14 europarlamentari), conform unor exit-polluri realizate de institutele de sondare Ifop şi Ipsos.

Acelaşi rezultat îl prognozează şi compania de sondare a opiniei publice OpinionWay, citată de Reuters.

Imagine

Pe poziţia a treia, cu 14% din voturi, se situează lista social-democratului Raphael Glucksmann.

Comparativ cu scrutinul european din 2019, când a obţinut 23,34% din sufragii, Adunarea Naţională a înregistrat câştiguri masive, în timp ce blocul Renaissance al lui Macron a scăzut de la 22,42% acum cinci ani, la circa 15% în 2024, remarcă Reuters.

Imagine

“Urmaşul” politic al Marinei Le Pen şi actualul lider al RN, Jordan Bardella, a declarat după anunţarea exit-pollurilor că rezultatul alegerilor europene din Franţa arată dorinţa pentru schimbare a cetăţenilor. “Francezii vor ca UE să-şi schimbe cursul”, a spus el, adăugând totodată că avantajul RN asupra partidului macronist înseamnă că francezii resping cu adevărat politicile lui Macron.

Imagine

“Preşedintele Macron este slăbit în această seară”, a insistat Bardella, afirmând că Macron ar trebui să convoace noi alegeri legislative în Franţa după rezultatele de duminică seara.

“Suntem pregătiţi să conducem Franţa către o schimbare de guvern”, a declarat liderul RN, citat de Reuters.

Imagine

Dacă acest rezultat se va confirma, şeful listei RN, Jordan Bardella, ar obţine cele mai bune rezultate în scrutinele europene din Franţa din ultimii 40 de ani şi ar trimite în corzi guvernul lui Macron, notează EFE.

Alte liste cu reprezentare europeană au fost Franţa Nesupusă (LFI), creditată cu un procent cuprins între 8,1% şi 8,7%; dreapta clasică a Republicanilor (7,2%); şi Reconquete, ultranaţionalistă (aproximativ 5,5%). Ifop include şi ecologiştii în sondajele sale (5,3%), dar nu şi Ipsos.

Imagine

Preşedintele Emmanuel Macron se va adresa francezilor duminică seara, la finalul alegerilor europene, a anunţat Palatul Elysee.

“În urma rezultatelor de la alegerile europene, preşedintele Republicii se va adresa în această seară francezilor”, a anunţat preşedinţia, fără alte detalii. 

Coreea de Sud își pregătește răzbunarea, după ce Kim Jong Un i-a trimis baloane cu gunoi și excremente

REALITATEASPORTIVA.NET


REALITATEASTAR.NET


TABU.RO


You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.