În urmă cu aproximativ un an luam contact cu noua mea bicicletă, dar și cu un ciclocomputer avansat din portofoliul Garmin (Edge 840). Suntem în 2024, iar compania a prezentat un model nou din gama premium și anume Garmin Edge 1050. Astfel, iată că a ajuns pe masa mea de teste, iar eu l-am montat rapid pe bicicletă și am început să îl folosesc. Vorbim despre un dispozitiv compact, cu GPS precis, potrivit pentru sportivi de top, bicicliști ce vor să facă performanță.
După cum spuneam, am testat Garmin Edge 1050 în ultimele zile, iar acum iată că a sosit timpul să discutăm despre capabilitățile sale. Am toate detaliile mai jos!
Unboxing
La fel ca și alte produse Garmin, ciclocomputerul Garmin Edge 1050 sosește într-o cutie de culoare gri, de mici dimensiuni. Experiență de unboxing se desfășoară simplu și rapid, iar în pachet vei găsi, pe lângă device, un suport standard, un suport de montaj încastrat frontal, cablu de date / încărcare + documentație.
Design
Garmin Edge 1050 seamănă mult când vine vorba de construcție cu smartwatch-urile robuste din portofoliul companiei. Vorbim în acest caz despre polimer ranforsat, dur + butoane fabricate din metal ce au un feeling tare plăcut la atingere. Seamănă mult cu un smartphone chiar, fiind echipat cu un display de dimensiuni destul de mari.
Corpul său măsoară 60.2 x 118.5 x 16.3 mm, iar device-ul cântărește 161 de grame. E mai mare și mai greu față de Garmin Edge 840, de exemplu, dar în același timp oferă un feeling cu adevărat premium în timpul manevrării. Apare un singur buton on / off în partea stângă și două butoane în partea de jos.
Cel din dreapta e folosit pentru accesarea zonei sport și selectarea acțiunilor, având funcție și de play / stop în cazul antrenamentelor. Cel din stânga poate fi folosit tot în timpul antrenamentelor pentru înregistrarea etapelor (Lap). Avem parte de rezistență la apă în regim IPX7, iar în partea de jos vom găsi o mufă USB-C pentru alimentare.
Display și interacțiune
Încă de la desigilarea produsului și pornirea sa pentru prima dată, am fost uimit de calitatea display-ului oferit. Vorbim în acest caz despre un panou ușor curbat pe margini, în regim 2.5D. Are 3.5 inch în diagonală, rezoluție de 480 x 800 pixeli și afișează informații în culori. Panoul este luminos, oferă unghiuri de vizualizare largi, chiar nu am simțit să am probleme cu acesta, deși am preferat să ies după-amiază pentru a realiza teste, fiind mai suportabilă temperatură.
Există un senzor de lumină ambientală aici pentru reglarea automată a luminozității, dar avem și posibilitatea de a o ajusta manual din zona de control (swipe în jos, exact ca în cazul unui smartphone).
Ne bazăm în acest caz mai mult pe control tactil, iar interfață mi se pare intuitivă și plăcută. E foarte ușor de personalizat, de asemenea, iar experiența software per total e similară cu cea oferită de un smartwatch Garmin, uneori aducând chiar cu cea a unui smartphone. Controlăm funcțiile legate de sport folosind cele două butoane din partea de jos, iar prin intermediul display-ului responsiv navigăm cu ușurință prin UI.
Experiența software implică un ecran principal ce aduce în esența 3 moduri predefinite similare cu widget-urile. E vorba despre modurile Road, Mountain și Indoor. Avem posibilitatea de a personaliza modurile în funcție de activitatea desfășurată, inclusiv de a seta un obiectiv pe care vrem să îl atingem.
Sub această zonă apar alte scurtături, astfel că putem accesa busola, un calendar cu privire la antrenamentele programate, dar și funcționalitatea „Group Ride”, prin intermediul căreia participăm la curse alături de prieteni prin conectarea device-urilor Garmin Edge. Tot aici apar informații legate de vreme atunci când avem un telefon conectat, dar și notificări la care putem răspunde prin mesaje prestabilite rapid (deși nu e recomandat pe bicicletă, aș zice).
Făcând swipe de sus în jos accesăm o zonă „Control Center”, acolo unde vedem nivelul luminozității, capacitatea bateriei, semnalul GPS, zona de setări. Tot de aici schimbăm ușor profilele de sunet, iar în partea de jos există alte shortcut-uri: Climb Explore, Segment Explore, Weather (Vremea), Notifications (Notificări) + căutare rute, setare alarmă bicicletă sau chiar secțiunea „Wallet”, întrucât device-ul dispune de NFC și suportă Garmin Wallet pentru plăți contactless.
Pe timp de noapte tema device-ului va fi modificată în negru dacă setăm opțiunea „Auto”, astfel că va fi mult mai ușor de citit și nu te va deranja în timpul pedalării nocturne.
Recunosc că e mai complicat să explic în scris cum funcționează decât modul în care navigăm concret. Interfața e prietenoasă și intuitivă, dar vei avea nevoie de un timp de adaptare dacă nu ai mai folosit un astfel de dispozitiv până acum.
Aplicație
Ca de fiecare dată în cazul produselor Garmin, folosim aplicația „Garmin Connect” disponibilă în Google Play și App Store pentru conectarea lui Edge 1050 la smartphone-ul nostru. Cunoaștem software-ul de la ceasurile companiei, iar eu nu am întâmpinat probleme în ceea ce privește conectarea sau sincronizarea. Putem accesa chiar și magazinul de aplicații Connect IQ Store, astfel că putem alege noi layout-uri pentru statistici dacă dorim și chiar aplicații pe care dorim să le utilizăm.
Pe PC sau Mac putem instala programul „Garmin Express”. El este folosit pentru a sincroniza și actualiza hărțile disponibile. Vă pot spune că nu am avut nevoie de acesta, întrucât device-ul beneficiază de Wi-Fi, iar update-urile sosesc în regim OTA. Vă pot spune că e mult mai rapidă gestionarea device-ului folosind aplicația mobilă.
Dacă ai conectat un smartwatch Garmin, toate statisticile importante vor apărea la comun, fiind sincronizate prompt între dispozitive. Astfel, chiar dacă nu utilizezi senzori externi, vei putea verifica pulsul, nivelul de oxigen din sânge și alte informații cu privire la sănătate în timpul antrenamentului.
Aplicația o vei înțelege destul de simplu, existând 5 secțiuni mari, la fel ca în cazul smartwatch-urilor din portofoliu:
- Ziua mea – cu detalii despre parcursul zilei (date despre puls, energie, stres, calorii, respirație, activitate, greutate, hidratare) + un istoric pentru ziua precedentă
- Competiții – te poți înscrie la competiții sportive și întrece cu prietenii
- Calendar – cu detalii despre activitățile desfășurate în fiecare zi
- Flux Știri
- Altele – activități, statistici sănătate, setări și altele
Senzori și conectivitate
În cazul în care alegi ciclocomputerul Edge 1050, probabil ai la încheietură și un smartwatch de top din portofoliul Garmin. În setările device-ului vom găsi opțiunea „Ecran extins / Extended display”. De aici conectăm ceasul inteligent la ciclocomputer, iar în timp real, în timpul antrenamentelor, va prelua informații cu privire la sănătate (puls, nivelul oxigenului din sânge, body battery).
Garmin vinde și senzori externi ce se pot conecta la device folosind metoda descrisă mai sus. E vorba despre un senzor de viteză și cadență (a doua generație) + un monitor cardiac HRM-dual. Apar și multe accesorii, inclusiv o baterie externă pentru extinderea autonomiei, toate disponibile pe site-ul Garmin, aici.
Device-ul e compatibil și cu biciclete electrice, astfel că prin tehnologia ANT+ îl poți conecta foarte ușor la SHIMANO STEPS, de exemplu, pentru a prelua statistici legate de pedalare. De asemenea, poate fi conectat la biciclete inteligente de interior, folosite de către cicliștii de performanță pentru a se antrena din confortul propriei locuințe.
Pe partea de localizare avem pretenții din partea Garmin și clar nu suntem dezamăgiți. Primim GPS, GLONASS, GALILEO, dar și GNSS care funcționează în mai multe benzi. Este un dispozitiv precis, iar pe hartă putem căuta puncte de interes precum restaurante, magazine, cafenele, parcuri, chiar stații de apă potabilă din zona în care ne aflăm. Ele sunt afișate fără a fi conectați la internet / smartphone chiar, hărțile furnizate de către Garmin aducând toate aceste informații.
Revenind la partea de senzori, Garmin a adus aici altimetrul barometric, util în cazul în care parcurgem trasee de deal / munte. Există și magnometru, giroscop folosit pentru orientare în spațiu, dar și accelerometru. Pe cel din urmă îl folosim când ne antrenăm la interior, fiind capabil să calculeze distanța fără a fi nevoie de un senzor extern pentru picior. Pe partea de conectivitate bifăm și Bluetooth, ANT+ și Wi-Fi.
Autonomie și monitorizare
Ajungem la cel mai important capitol din această recenzie și aș zice că trebuie să începem cu autonomia. Ciclocomputerul Garmin Edge 1050 livrează până la 60 de ore de funcționare în regim de „Economisire baterie”, cu GPS, doi senzori asociați prin ANT+ și conectat la telefon, cu 10 interacțiuni din partea utilizatorului. La o utilizare intensă primim cel puțin 20 de ore de autonomie, iar după cum vă spuneam mai sus, există și un accesoriu oficial tip baterie externă, care îi va prelungi durata de funcționare.
Există aici un port USB-C și alimentare rapidă, astfel că îl poți încărca folosind o baterie externă convențională la nevoie, în pauza de masă de exemplu, dacă te afli la drum lung. Garmin a adus aici un mod „Antrenament Adaptiv”, foarte util în cazul în care încerci să îți depășeșți condiția fizică. Ideea în cazul acestei funcții e simplă. În cazul în care te pregătești de un maraton / competiție de ciclism, poți seta obiectivul pe care vrei să îl atingi. Treptat îți vor fi recomandate antrenamente pentru creșterea nivelului VO2 Max și implicit a anduranței fizice.
Vorbim deci despre un adevărat antrenor personal care crește dificultatea treptat, pentru a se asigura că ești pregătit de competiție la data limită setată de tine. Sunt luați în considerare mulți parametri pentru a realiza acest lucru și foarte util ar fi să ai la încheietură un smartwatch Garmin. Asistentul poate recomanda chiar un timp optim de recuperare a ciclistului pe baza informațiilor cu privire la efort și chiar somn.
Vei primi antrenamente ce se axează atât pe anduranță, cât și pe facilitarea recuperării într-un mod rapid. Pe lângă antrenamentele ce cresc anduranță fizică, vei primi și sugestii pentru dezvoltarea la maxim a capacității de performanță aerobică, capacitatea de a tolera efortul de intensitate ridicată, pentru a completa și repeta intervale dinamice sau pe viteză. Urmârind exemplar acest plan cu siguranță vei fi în cea mai bună formă fizică posibilă pentru a atinge rezultatul dorit în câteva săptămâni / luni de pedalat.
Garmin a adus și opțiunea ClimbPro pe acest device. Ea folosește altimetrul barometric și GPS-ul pentru a indica unghiul de urcare în timpul mersului. Vei vedea aceste informații chiar dacă nu alegi un profil / traseu predefinit precum „Mountain / Munte”.
Device-ul poate afișa până la 10 parametri în timpul mersului, iar aceștia pot fi personalizați după bunul plac. Poți alege să îți afișeze doar 4-5 parametri de interes, dintre care:
- Timer
- Distanță
- Viteză de deplasare
- Calorii consumate
- Viteză medie
- Înclinație de urcare
- Ora
- Interval (Lap)
- Distanță interval
- Timp interval
Avem posibilitatea de a alege să pedalăm pe intervale, iar device-ul are opțiune „Auto-lap”. Odată parcurși 8 kilometri (minim), vom trece la următorul interval. În timp ce pedalăm putem alege să vedem harta alături de câteva informații relevante (viteză, înclinație de urcare). Avem și difuzor aici, iar foarte interesant mi s-a părut faptul că Edge 1050 îți va oferi indicații pentru drum, astfel că nu e nevoie să privești tot timpul pe ecran pentru a te orienta.
De asemenea, ca parte a programului de antrenament, ni se recomandă să facem pauze, să ne hidratăm sau să mâncăm. Toate notificările primite pe smartphone vor apărea pe ecran, însă avem posibilitatea să dezactivăm această opțiune dacă nu vrem să fim distrași în timpul pedalării.
Sesiunile de antrenament vor fi salvate manual odată acționat butonul fizic din partea dreaptă, jos. Datele vor fi sincronizate ulterior cu aplicația Connect și le putem compara mai ușor pentru a ne depăși limitele constant. Va fi salvat și traseul parcurs în timpul antrenamentului și îl putem distribui cu prietenii cicliști dacă dorim să concurăm cu aceștia. Tot în aplicația apar și statistici avansate:
- Dinamica ciclismului
- Dinamică MTB
- Statistici Grit și Flow (efort, dificultate traseu)
- Detalii despre Stamina (pentru a ține sub control energia)
Un feature nou pentru acest gen de dispozitive este Garmin Pay, opțiune prin care plătim contactless oriunde ne-am afla folosind Edge 1050. Dacă cumva îți uiți portofelul sau chiar telefonul acasă și ai un card salvat, vei putea plăti fără griji oriunde te-ai afla.
Iată și lista băncilor din România care permit plata prin această opțiune:
- Alpha Bank: VISA
- Banca Comerciala Romana (BCR): MASTERCARD
- Banca Comerciala Romana (BCR): VISA
- Banca Transilvania: MASTERCARD
- Banca Transilvania: VISA
- CEC Bank: VISA
- Curve: MASTERCARD
- First Bank: VISA
- Genome: VISA
- ING Bank România: VISA
- ING Bank România: Mastercard
- Orange Money: VISA
- Raiffeisen Bank: MASTERCARD
- Raiffeisen Bank: VISA
- Revolut: MASTERCARD
- Revolut: VISA
- Wise: MASTERCARD
- Wise: VISA
Funcții de siguranță
Avem noutăți la acest capitol. Garmin oferă acum alerte de pericole pe drum raportate de alți cicliști. Avem chiar noi posibilitatea de a semnala diverse probleme pe drum pentru a ne atenționa colegii de breaslă la nevoie. Dacă ne aflăm într-o cursă de grup (creată prin opțiunea „Group Ride”), ceilalți cicliști vor putea urmări locația în timp real și vor primi alerte de detectare a incidendelor.
Putem accesa chiar o sonerie virtuală cu un tap simplu pe ecran în timpul pedalăii. E o opțiune utilă pentru avertizarea celorlalți cicliști sau chiar a pietonilor în cazul în care ocupă banda de biciclete. Garmin are multe sisteme bine puse la punct pentru partajarea locației în caz de urgență critică. De asemenea, device-ul poate fi conectat la dispozitive Varia (lumini inteligente și radar retrovizor echipat cu cameră), pentru înregistrarea curselor și salvarea dovezilor video în cazul în care avem nevoie.
Există o funcție de detecție a incidentelor (mod SOS), iar ea va trimite un mesaj cu locația noastră spre contactele de urgență în cazul unui accident pe șosele sau teren accidentat. Tototdată, funcția „GroupRide” te alertează acum cu privire la incidente ale altor cicliști din grup.
Pentru cei dragi apare funcția „Livetrack” prin intermediul căreia membri familiei sau prietenii îți pot urmări locația în timp real și pot vedea chiar date privind viteza sau planurile traseului ales. Apare și o alarmă pentru bicicletă protejată cu un cod PIN care te va notifica prin intermediul smartphone-ului conectat dacă bicicleta ta este mutată. E o opțiune foarte utilă dacă te gândești să faci un popas pe drum, în timpul călătoriilor lungi.
Opinii
Garmin Edge 1050 este un ciclocomputer premium, de top, dedicat cicliștilor care vor să se autodepășească zi după zi și să facă performanță. Aduce un display mai mare față de alte modele din portofoliul companiei, la fel de responsiv, iar experiența de utilizare este facilă și plăcută. De apreciat în cazul device-urilor Garmin este ecosistemul bine pus la punct care îți permite să conectezi tot felul de accesorii și senzori externi, pentru monitorizarea cât mai precisă a parametrilor fizici și a funcțiilor vitale în timpul pedalatului.
Pot spune că este un adevărat antrenor personal care îți va permite să îți depășești condiția fizică într-un mod controlat, luând în considerare și timpii de odihnă necesari între antrenamente. Un sportiv de performanță cu siguranță va aprecia versatilitatea sa și faptul că pot fi conectați tot felul de senzori externi pentru observarea modificărilor în materie de anduranță fizică și sănătate.
Cu acestea spuse, de la cursele în grup din zilele de sâmbătă alături de prieteni și cele lungi, făcute singur, Garmin Edge 1050 te va ajuta să aduci îmbunătățiri esențiale pentru fiecare cursă la care vei participa. Oferă performanță, crește nivelul de competitivitate prin funcțiile integrate și îți permite să te antrenezi într-un mod sigur datorită opțiunilor de localizare și de detecție a incidentelor.
Opțiunea de antrenor personal este gratuită, iar un plus bine-venit e faptul că putem folosi device-ul pentru a realiza plăti fără contact oriunde ne-am afla.
Preț și disponibilitate
Garmin Edge 1050 este un device cu adevărat special, premium, iar compania a adus aici cei mai avansați senzori și tehnologii de top pentru cicliști de elită. Astfel, prețul său nu e mic, însă pentru un sportiv de performanță va merita cu siguranță fiecare „leuț”. Am testat varianta Standard, dar mai există și un pachet ce include un monitor cardiac HRM-Dual, senzor de viteză (2) și senzor de cadență (2) pentru biciclete. Iată prețul: