Acasă Noutăți Alertă în Bistrița: Cinci copii intoxicați cu insecticid lichid. Personal medical din ture libere, mobilizat pentru intervenție

Alertă în Bistrița: Cinci copii intoxicați cu insecticid lichid. Personal medical din ture libere, mobilizat pentru intervenție

de Comunicatul
0 comentariu

Cinci frați, cu vârste cuprinse între 3 și 9 ani, au ajuns la spital după ce au ingerat insecticid lichid. Potrivit autorităților locale, copiii ar fi băut dintr-o găleată cu apă în care unul dintre ei a turnat substanța toxică. UPU SMURD a suplimentat personalul medical din ture libere pentru deplasarea în sprijin la locul solicitării.

Autoritățile din Bistrița-Năsăud au fost alertate după ce cinci copii au fost intoxicați cu insecticid lichid, într-un incident petrecut în localitatea Posmuș.

Două echipaje de la Ambulanță, echipajul SMURD și autospeciala de transport victime multiple (ATPVM) au fost trimise în localitatea Posmuș pentru a acorda îngrijiri medicale celor cinci minori.

„Copiii sunt stabili hemodinamic și respirator. Este posibil să fi suferit o intoxicație”, au declarat reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud, potrivit presei locale.

Aceștia au mai precizat că minorii erau conștienți, dar prezentau stări generale alterate și vărsături, iar doi dintre copii aveau febră.

La fața locului, echipajele medicale au transportat copiii la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Bistrița pentru îngrijiri suplimentare, potrivit Agerpres.

„UPU SMURD a suplimentat personalul medical din ture libere pentru deplasarea în sprijin”, a declarat ISU Bistrița-Năsăud.

În același timp, autoritățile au intervenit și pentru a clarifica circumstanțele incidentului. Polițiștii de la Secția 1 Poliție Rurală Bistrița au demarat o anchetă.

„La locul evenimentului, polițiștii au stabilit că unul dintre minori ar fi turnat dintr-o substanță toxică, posibil insecticid lichid, într-o găleată cu apă pentru consum. Ulterior, membrii familiei care au consumat apa au manifestat stări alterate de sănătate”, au declarat reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, mama copiilor, în vârstă de aproximativ 28 de ani, a fost transportată la spital pentru evaluare medicală. Toți cei implicați sunt conștienți și stabili.

În urma cercetărilor, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă. Autoritățile continuă ancheta pentru a lămuri toate circumstanțele acestui incident.

Editor : Ș.A.

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.