Acasă Noutăți Alertă în Belgia. Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să intre în biroul premierului

Alertă în Belgia. Un bărbat înarmat cu un cuțit a încercat să intre în biroul premierului

de Comunicatul
0 comentariu

Un bărbat înarmat cu un cuţit a încercat luni să intre în clădirea în care se află biroul premierului în exerciţiu al Belgiei, Alexander De Croo, şi a fost arestat de militarii responsabili cu securitatea în perimetrul clădirii din Bruxelles.

Premierul belgian nu se afla în clădire, informează EFE, potrivit Agerpres.

Potrivit poliţiei, incidentul s-a produs în jurul orei locale 10:00, în apropiere de Rue de la Loi, numărul 16, sediul biroului prim-ministrului belgian şi nu departe de Comisia Europeană şi Consiliul European.

Pe Rue de la Loi, la nr. 16, în faţa sediului Cancelariei Prim-Ministrului, un bărbat „ar fi proferat ameninţări la adresa personalului militar prezent”, care a reuşit să-l controleze înainte de sosirea poliţiei, a explicat poliţia.

„Motivaţiile lui nu sunt clare în acest moment”, a continuat aceeaşi sursă. Poliţia nu a precizat dacă cuţitul a fost găsit.

Purtătorul de cuvânt al lui De Croo, Barend Leyts, a declarat presei belgiene că premierul a fost “şocat de incident”.

Editor : A.R.

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.