După ce în primul tur a pierdut Chişinăul, dar şi municipiile Cahul, Ceadîr-Lunga, Hînceşti, Orhei, Soroca şi Străşeni, PAS a pierdut, duminică, în turul al doilea al alegerilor locale, şi municipiul Ungheni. Aici, datele centralizate de Comisia Electorală Centrală arată că independentul Vitalie Vrabie s-a impus cu 57.58% în faţa reprezentantului PAS Dionisie Ternovschi.
De altfel, Ungheni a fost singurul municipiu din turul doi în care formaţiunea politică a Maiei Sandu a avut candidat.
La Bălţi, reprezentantul formaţiunii Partidul Nostru, Alexandr Petkov, a câştigat turul al doilea cu 59,63%, învingându-l pe candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Maxim Moroşanu, care a întrunit 40,37% din voturile electoratului.
La Comrat au intrat în turul al doilea doi independenţi, Serghei Anastasov obţinând victoria în faţa lui Nicolai Dudoglo cu un scor de 58,52% la 41,48%.
În municipiul Edineţ, primar a fost ales Constantin Cojocari de la Liga Oraşelor şi Comunelor, care a fost votat 51,64% dintre electori, în condiţiile în care contracandidatul său, Oleg Sanduleac de la PSRM, a obţinut 48,36% din voturi.
Potrivit legislaţiei electorale din Republica Moldova, în turul al doilea, alegerile se declară valabile dacă la acesta participă cel puţin 20 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din acea localitate, condiţie îndeplinită la scrutinul de duminică, după cum a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman. Câştigător este desemnat candidatul care întruneşte cele mai multe voturi.
În 617 localităţi, printre care şi municipiul Chişinău, primarul a fost ales din primul tur cu peste jumătate din voturile valabil exprimate. În primul tur, Partidul Acţiune şi Solidaritate a obţinut cele mai multe mandate – 225, însă niciunul într-un municipiu, urmat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova cu 99 de mandate. Alţi 83 dintre primarii aleşi în primul tur au candidat independent, iar 73 din partea Partidului Social Democrat European, potrivit AGERPRES.