Acasă Noutăți Afacere încheiată între Gică Hagi și Valeriu Iftime! Fostul jucător al Stelei, implicat în transferul… – Prosport

Afacere încheiată între Gică Hagi și Valeriu Iftime! Fostul jucător al Stelei, implicat în transferul… – Prosport

de Comunicatul
0 comentariu

Gică Hagi și Valeriu Iftime au bătut palma pentru fundașul Victor Dican și s-au înțeles asupra jucătorului care va veni la FC Botoșani pentru noul sezon din Superliga.

Astfel, din informațiile ProSport, la formația care s-a salvat în ultimul moment de la retrogradare va ajunge Ștefan Bodișteanu.

Gică Hagi și Valeriu Iftime s-au înțeles pentru Victor Dican! Ștefan Bodișteanu vine la FC Botoșani

Perioada de mercato agită serios apele în fotbalul românesc, în condițiile în care fiecare club își dorește să se întărească pentru sezonul care va începe vineri în Superliga. Iar Farul are ambiții mari în noua ediție de campionat, pe care o va și deschide, urmând să joace pe teren propriu cu Unirea Slobozia.

Așa cum a scris ProSport, Gică Hagi îl va lua de la FC Botoșani pe Victor Dican, fără să plătească vreun ban în schimbul apărătorului care a evoluat la EURO U21 organizat de România și Georgia.

Părțile au ajuns la un numitor comun și în privința jucătorului trimis de Hagi la Botoșani. Din această afacere, Valeriu Iftime se va alege până la urmă cu Ștefan Bodișteanu, care a revenit la Farul după ce a fost împrumutat la Oțelul lui Dorinel Munteanu.

Crescut la Academia lui Gică Hagi, Bodișteanu nu a fost însă oprit de Gică Hagi pentru stagiunea care va începe la finalul acestei săptămâni. În vârstă de 21 de ani, fostul jucător al Stelei trecut pe la naționala U20 a României va ajunge acum la FC Botoșani, acolo unde are șansa să prindă multe minute sub comanda lui Bogdan Andone.

Ștefan Bodișteanu, 35 de meciuri în tricoul Oțelului Galați

În sezonul trecut, Ștefan Bodișteanu a fost om de bază pentru Oțelul Galați și a strâns 35 de meciuri pentru echipa lui Dorinel Munteanu în Superliga. Din postura de nou-promovată, Oțelul s-a salvat fără emoții de la retrogradare, fiind la un moment dat în luptă chiar pentru play-off.

Fotbalistul născut la Chișinău a jucat 66 de minute și în finala Cupei României, de la Sibiu, pe care Oțelul a pierdut-o dramatic în fața revelației Corvinul, la loviturile de departajare.

Înainte de a ajunge la Oțelul, Bodișteanu a jucat în Ghencea în tricoul Stelei, pentru care a marcat cinci goluri în 23 de partide.

Ștefan Bodișteanu poate debuta la FC Botoșani chiar împotriva Oțelului, cele două formații din Moldova urmând să fie adversare în prima etapă din Superliga.

Ștefan Bodișteanu, într-un duel cu Florin Tănase în meciul Viitorului cu FCSB din 2020


Andrei Preotu

Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”.

În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care …

citește mai mult

You may also like

Despre noi

Comunicatul.ro este o platforma de stiri actualizate o data la cateva ore.

Articole recente

Generale

Noutăți

Subscribe my Newsletter for new blog posts, tips & new photos. Let's stay updated!

De interes

© 2022 Toate drepturile rezervate.